duminică, 28 iunie 2015

S-au împărţit toate medaliile la Baku

La prima ediţie a Jocurilor Europene de la Baku s-au decernat toate medaliile în competiţia de box.

În clasamentul general (masculin şi feminin), prima poziţie este ocupată de Azerbaidjan.

Ţara gazdă a cucerit prin pugiliştii săi 11 medalii: şase de aur, una de argint şi patru de bronz.

Pe locul al doilea se află Rusia, cu zece clasări pe podium (patru medalii de aur, două de argint şi patru de bronz).

Podiumul este completat de Irlanda, cu patru medalii (două de aur, una de argint şi una de bronz), mai puţine decât a obţinut Marea Britanie (cinci: două de aur şi trei de bronz), următoarea clasată, însă organizatorii au ţinut cont de importanţa lor.

Pe acelaşi principiu, Olanda, care a smuls o singură medalie, de aur, se află pe poziţia a cincea în ierarhia menţionată, înaintea unor ţări cu cinci medalii, cum mai este cazul Italiei (locul 6), Ucrainei (locul 8) şi Germaniei (locul 12).

În clasamentul medaliilor la box au punctat 16 ţări.


România, pe locul 17

Delegaţia României a încheiat Jocurile Europene de la Baku pe locul 17 din 42 de naţiuni care au punctat în ierarhia pe medalii, cu 12 medalii, dintre care trei de aur, cinci de argint şi patru de bronz. Niciuna însă la box...

Pe primul loc al clasamentului s-a clasat Rusia, cu un total de 164 de medalii (79 de aur, 40 de argint, 45 de bronz), urmată pe podium de Azerbaidjan - 56 de medalii (21 de aur, 15 de argint, 20 de bronz) şi de Marea Britanie - 47 de medalii (18 de aur, zece de argint, 19 bronz).

Ceremonia de închidere a Jocurilor Europene de la Baku este programată în această seară.

România a participat în competiţie cu 147 de sportivi, 83 de băieţi şi 64 de fete, care au concurat în 22 de discipline sportive.

În total, la prima ediţie a Jocurilor Europene au participat peste 6.000 de sportivi.

Foto: baku2015.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.