vineri, 13 aprilie 2018

Flavius Biea: "Aştept sunetul gongului de la Oradea!"

În primul său meci după pierderea centurii continentale WBA în faţa ucraineanului Valentyn Golovko, pugilistul bănăţean Flavius Biea va încerca să-l învingă astăzi, la Oradea, pe georgianul Giorgi Gujejiani, pentru ca apoi să se concentreze pe organizarea unei gale la Timişoara cu un titlu pe masă.

Evenimentul ce va avea loc în oraşul de pe Crişul Repede va începe la ora 18, va fi transmis de Digi Sport, iar întâlnirea lui Biea va fi penultima.

Boxerul în vârstă de 28 de ani s-a întors din stagiul de pregătire de la Bilbao încrezător că poate obţine al 13-lea succes la profesionişti.

"A fost foarte bine, am schimbat puţin atmosfera. Nu am mai plecat în Anglia, ci în Spania, unde am făcut sparring-uri cu un boxer din categoria mea care se pregăteşte pentru titlul european. M-am descurcat foarte bine, a fost un stagiu reuşit, m-am întors încrezător că voi reveni în top. Aştept sunetul gongului! Voi fi în co-main-event, deci înainte de ultimul meci, unul pentru titlu. Voi avea un meci de opt reprize şi voi urca în ring în jurul orei 21,30, cel târziu la 22. Adversarul meu este un georgian cu 11 întâlniri, dintre care şase câştigate şi cinci pierdute. Nu este un pugilist de top, ci unul care îmi va da oportunitatea de a boxa pentru un titlu în următorul meci, care aş vrea să fie la Timişoara. Dacă totul va fi bine la Oradea, săptămâna viitoare vom anunţa următoarea gală. Rămâne de văzut dacă ucraineanul Golovko va accepta să-mi acorde revanşa. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, voi boxa cu un alt pugilist pentru acelaşi titlu sau voi schimba versiunea. Pentru meciul de la Oradea m-am pregătit alături de antrenorul Florin Noje şi de preparatorul fizic Sorin Sărăndan, iar în colţul meu va sta, alături de cei doi, şi Ştefan Mercea", a declarat Flavius Biea.

Sursa: renasterea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.