miercuri, 8 iulie 2015

Flavius Biea a reluat antrenamentele

Întors recent din Canada, unde a obţinut cea de-a opta victorie din tot atâtea întâlniri la profesionişti, Flavius Biea a reluat antrenamentele la sala CS Banatul de lângă stadionul "CFR".

Pugilistul timişorean nu ştie încă data următorului meci, dar a primit un program personalizat pe care vrea să-l respecte cu stricteţe, urmând să traverseze Atlanticul cu trei săptămâni înaintea următoarei întâlniri pentru a-şi definitiva pregătirea.

Totodată, el a revenit la statutul de antrenor, în aceeaşi sală de box de lângă Gara Mare, aşteptându-i pe timişoreni alături de antrenorul Ştefan Mercea. Biea nu crede că va boxa în gala din 15 august în care se va întoarce în ring fostul campion mondial Lucian Bute, întrucât cei doi pugilişti se află în etape diferite de pregătire.

"O dată cu întoarcerea din Canada am revenit în sala de box pentru a mă pregăti în vederea următorulului meci, dar şi pentru antrenamente cu cei care vor să facă mişcare. Antrenamentele se adresează atât celor care vor să vină pentru menţinere, cât şi celor care vor să facă box de performanţă. Predau alături de Ştefan Mercea. Ieri am reluat antrenamentele. Încep uşor, fac alergări, pentru că nu m-am antrenat timp de aproape două săptămâni. Am vorbit cu managerul meu, Cristi Gănescu. Nu ne grăbim, facem totul aşa cum trebuie făcut. Vreau să cresc de la meci la meci şi trebuie să am adversari cât mai puternici pentru a evolua din punct de vedere valoric. În această săptămână voi afla unde şi când va avea loc următorul meu meci. Nu ştiu dacă voi boxa pe 15 august în gală cu Lucian Bute, avem programe de pregătire diferite. Ce ştiu sigur este că următorul meu meci va fi de opt reprize, nu de şase, cum a fost precedentul", a declarat Flavius Biea, care ia în calcul varianta de a se stabili, din toamnă, alături de soţia sa, la Montreal.

Despre sprjinul pe care l-a primit în Canada din partea românilor stabiliţi acolo, el ne-a spus următoarele: "Managerul Cristi Gănescu face meciurile, el mă reprezintă. Lucian Bute se implică la antrenamente, suntem toţi acolo. Jojo Dan va boxa, dar nu cred că o va face înainte de luna septembrie, pentru că are nevoie de timp să se pregătească".

Articol publicat în cotidianul "Renaşterea bănăţeană"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.